Culesul de primavara la rapita

Albinele reprezintă cel mai important polenizator al rapiţei, pentru că grăbesc şi stabilizează polenizarea şi fecundarea, reducând riscul polenizării cu polen străin
Rapiţa (Brassica napus L.) este, pe lângă floarea soarelui şi soia, una dintre principalele plante oleaginoase. Suprafeţele cultivate cu rapiţă în întreaga lume s-au extins în ultimul deceniu şi sunt estimate la 22-28 milioane hectare.

Cele mai mari suprafeţe din Europa se cultivă în Germania şi Franţa (1 milion ha), apoi urmează Polonia, Anglia şi Cehia. Şi la noi în ţară, în ultimii ani, s-a simţit o importantă şi constantă creştere a suprafeţelor cultivate cu rapiţă. Însă, anul acesta, din cauza secetei prelungite din toamnă, suprafeţele însămânţate sunt mult mai mici iar culturile au fost compromise.

Rapiţa se cultivă, în principal, pentru obţinerea seminţelor (40-48% ulei şi 18-25% proteine). Uleiul se foloseşte în alimentaţie şi în industrie, dar se utilizează din ce în ce mai mult în producţia de metil esteri (biodiesel).

Din cele cca. 1400 de soiuri şi varietăţi de rapiţă care se cultivă, aproape 80% necesită polenizare.
În condiţiile pedo-climatice ale ţării noastre, faza înfloririi începe de regulă la sfârşitul lunii aprilie – începutul lui mai şi ţine 20-25 de zile, sau chiar mai mult. Rapiţa este foarte apreciată de apicultori pentru contribuţia ei la dezvoltarea comunităţilor de albine, la creşterea puietului, la regenerarea şi întărirea familiilor în momentul începerii unui nou sezon apicol.

Dezvoltarea primăvăratică a comunităţilor de albine depinde, în primul rând, de sursele de nectar şi de polen, precum: salcie, pomi fructiferi şi, cea mai importantă din această perioadă, rapiţa. De obicei, albinele sunt aduse pe parcele cu înflorit de minim 5%.

 

Polenul şi nectarul rapiţei

Datorită inflorescenţei foarte bogate (peste 10 milioane de flori pe ha) şi a producţiei importante de nectar (0,6 mg/24 h/floare) şi de polen (1-1,3 mg/floare), albinele sunt atrase de la distanţe destul de mari. S-a constatat prezenţa a 20.000 de albine/ha din comunităţi amplasate la 3,5-4 km depărtare.

În anii buni, producţia de nectar şi polen poate ajunge şi la 100 kg/ha. Această cantitate de nectar şi polen depinde, însă, de anumiţi factori precum: condiţiile climatice, forţa familiei de albine, numărul florilor pe plante etc. Planta produce nectar continuu, iar albinele pot vizita florile de mai multe ori.

Necesarul minim de nectar pentru albină este de 1,5 mg. La rapiţă, cantitatea e deseori mai mică, din cauza desimii florilor. Dar nectarul florilor este regenerat la 30 minute după vizita albinelor, iar secreţia lui se măreşte cu 100% dacă este strâns de 3 ori pe zi (în comparaţie cu un singur cules/zi).

Cantitatea de nectar nu depinde foarte mult de vârsta plantei, însă concentraţia de zahăr este semnificativ mai mare la începutul înfloritului în comparaţie cu sfârşitul acestuia. Compoziţia chimică a nectarului este determinată, în primul rând, de zaharuri, care reprezintă aproape toată substanţa uscată. Celelalte componente (aminoacizi, ioni de sare, vitamine şi materii aromate) joacă şi ele un rol important în atragerea albinelor şi în definirea aromei şi a gustului caracteristice mierii.

Analiza chimică a nectarului de rapţă indică prezenţa dominantă a glucozei şi a fructozei, 51,6%, respectiv 46,9%, şi a zaharozei – 1,5%. Albinele preferă nectarul cu mai multă zaharoză. Şi totuşi, pe lângă procentul mic de zaharoză, albinele sunt atrase de rapiţă, mai ales de mirosul acestei plante. Practic, de mirosul fiecărei plante depinde dacă aceasta va fi vizitată sau nu de polenizatori.

Primăvara, în timpul înfloririi rapiţei, nu există alţi concurenţi care să atragă mai bine albina decât această cultură.
Mierea din nectarul rapiţei este folosită de albine pentru creşterea puietului. Însă, familiile mai puternice pot produce zilnic şi până la 4 kg de miere, deci şi partea apicultorului.

Cantitatea mare de polen din rapiţă este folosită la construirea fagurilor. Datorită lui, familiile se dezvoltă foarte bine. Dar trebuie să avem mare grijă să nu intre în friguri de roire. De aceea trebuie să fim pregătiţi cu rame şi corpuri de rezervă şi cu foiţe de creştere şi, după nevoie, să formăm noile familii prin roiri artificiale. Totodată, cu ajutorul colectoarelor de polen putem asigura rezerve de polen, necesare mult mai târziu în pregătirea familiilor pentru iernat.

Sfârşitul înfloritului rapiţei provoacă schimbări bruşte în comportamentul albinelor şi trebuie  să treacă 7-10 zile până se liniştesc, adică odată cu găsirea altor surse de nectar şi de polen. De aceea, cei care practică pastoralul, după extragerea mierii de rapiţă, mută stupinele la salcâm.

 

80-195 kg miere/ha de rapiţă

Albinele sunt cel mai important polenizator al rapiţei (pentru producţia de ulei, de sămânţă şi mai ales în producţia de hibrizi – 94%, unde sunt folosite, de obicei, două familii/ha). Albinele pot produce 80 kg miere şi chiar 195 kg în parcele cu agrotehnică mai avansată, de pe un hectar de rapiţă.

Mierea este gălbuie şi cristalizează foarte repede într-o masă albă, cremoasă, asemănătoare unturii; este foarte dulce, fără un gust pronunţat, iar în apiterapie este recomandată la tratarea ulceraţiilor şi a afecţiunilor aparatului urinar.

Mierea se extrage săptămânal, deoarece cristalizează foarte repede în faguri. Nu este recomandată pentru iernarea albinelor, însă se poate folosi în producţia turtelor folosite la stimularea de primăvară a albinelor. Păstrată în condiţii necorespunzătoare, mierea de rapiţă se acreşte foarte uşor.

Comments are Closed